Nr. 3 / Ianuarie 2019, Oportunități

“Smile to you” articol realizat de : Mădălina Alion

By In

Dezvoltarea continuă a tehnologiei și nevoia de a ne adapta acestor inovații ne-a transformat în niște mici roboței, controlați de rutina apăsătoare și de aparatura asupra căreia se presupune că noi avem controlul suprem, și cuprinși în această buclă în care timpul se scurge prea repede și fără voia noastră, ne-am pierdut bucuria de a fi în compania semenilor noștri.
Această idee mi-a răsărit în minte în momentul în care am pășit pe pragul bibliotecii, proaspăt ieșită de la o activitate numită “ Smile to you” , proiect Erasmus + , desfășurată cu scopul de a evidenția și a combate fenomenul de “bullying”.
Ca o mică paranteză, prima dată când am auzit de această denumire eram doar un mic bobocel în grădina învățăturii, iar dirigintele ne-a propus să discutăm despre amploarea acestui fenomen la ora de dirigenție. Termenul mi-a părut străin, dar după ce am primit explicații suplimentare, am realizat că tot ceea ce ținea de “Hărțuire” îmi era extrem de familiar, cu toate că nu realizasem gravitatea faptelor ce se întâmplau în jurul meu și care uneori chiar mă vizau direct.
Să revenim la subiectul nostru principal. Urma să ne întâlnim cu 3 traineri din 3 țări diferite ale Europei care trebuiau să ne împărtășească din experiența lor în acest domeniu.
În scurta așteptare a începerii activității, pe fețele colegilor mei puteam citi curiozitate, interes și entuziasm, emoții pe care în ultimul timp le-am descifrat mai mult din emoticoane. În următoarele minute am fost întâmpinați de 3 fețe zâmbitoare ale unor tinere studente , destul de apropiate de vârsta noastră încât să empatizăm excelent. Cele trei s-au prezentat ca fiind Selene Goriely, din Belgia, Kardelen Savumnaz, venită din Turcia și Giuliana Bassini, din Italia.
Ceea ce mi-a captat total atenția a fost descrierea fiecăreia, fetele explicându-ne cum au ajuns în acest program și îndemnându-ne să ne implicăm în asemenea activități, ele reprezentând oportunități unice și inedite în viața unui om în plină formare.
Apoi, partea mea preferată a acestei prime întâlniri și interacțiuni cu trainerii a început prin invitația pe care am primit-o în a ne ridica de pe scaune și a ne așeza într-un semicerc, pentru a avea o cât mai întinsă rază vizuală. Cu ocazia aceasta mi-am privit colegii de la un capăt la altul și am realizat că deși ne cunoaștem de un an și jumătate și zilnic ne petrecem cel puțin 5 ore împreuna, nu știm să ne mai privim în ochi, nu știm să mai comunicăm.
Am început apoi să ne jucăm. Sau așa părea. De fapt să învățăm, jucându-ne, să reflectăm. Nu era doar joacă în a ține un obiect în echilibru, ci trebuia să faci o muncă în echipă, să găsești soluții, așa că era nevoie de comunicare și o bună coordonare. Tot acest proces ne-a pus rotițele în mișcare, ne-a antrenat imaginația și perspicacitatea, dar cel mai important a creat între noi o conexiune de neuitat.
Nu era doar joacă în a transmite asemenea unui șoc electric un semnal prin strângerea mâinii unui coleg, ci era o adevărată competiție.
Când soneria a anunțat sfârșitul orei și implicit finalul acțiunii, ne-am trezit ca dintr-un vis în care toți eram o echipă ce lupta pentru îndeplinirea unui scop important, împreună, uniți, fără ca cineva să abandoneze lupta. Pe mine m-a întristat gândul că odată ieșiți pe ușa bibliotecii, ne vom reîntoarce atenția asupra micilor ecrane și vom da uitării sentimentele de bucurie la câștigarea unui joc banal, simțite de toți.
Pentru mine, această experiență a însemnat o redescoperire a adevăratelor valorii umane și realizarea pericolului pe care cu mândrie îl purtăm zilnic în orice loc mergem, cu gândul că ne ușurează viața, când efectele principale ale telefonului sunt acelea de a ne atrage spre o gaura neagră a lipsei interacțiunii dintre oameni. Cititorilor acestui articol doresc să le adresez o singură provocare: haideți să încercăm să abandonăm timiditatea și frica de ceea ce vor gândi sau spune ceilalți despre noi!
Haideți să încercăm să ne reamintim ce mult înseamnă un zâmbet, o privire sinceră și prietenoasă din partea unui coleg sau prieten! Să încercăm să zâmbim mai mult și să vedem partea reală și nefiltrată de aplicațiile telefonului a vieții! Și cel mai important, haideți să ne ridicăm privirea din device-urile performante și să ne uităm unii în ochii celorlalți!
Sursa foto: echipa proiectului

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare