Nr. 6 / Februarie 2020

La un ceai cu patru voluntari

By In

Astăzi vă introducem o modalitate total diferită “de a te îndrăgosti” : noi ne-am îndrăgostit de experiențe, de povești, de îndrăzneala și curajul a patru voluntari excepționali: Abdel, Edda, Erwan, și Tekla pe care urmează să vi-i prezentăm.

-Tema noastră de astăzi este “m-am îndrăgostit de.. “, deci voiam să vă întrebăm despre lucrurile de care v-ați îndrăgostit, dacă există unele, în România ?
Edda: Persoanele. Felul în care ne-au primit.
Erwan: Mentalitatea, de asemenea. Chiar dacă ești străin, persoanele se acomodează repede cu asta. Noi am fost în Iași, București, Brașov, Craiova unde am fost primiți călduros.

-Ați întâmpinat dificultăți, în special legate de bariera culturală, în a vă adapta ?
Abdel : Nu chiar. Te simți foarte confortabil pentru că persoanele sunt foarte deschise, indiferent de contextul în care te afli.
Erwan: Noi am petrecut Crăciunul aici în România, am gustat mâncarea tradițională și ne-am bucurat de ospitalitatea celor ce ne-au găzduit. Mâncarea este excelentă, în mod special sarmalele, totul ne-a plăcut foarte mult de la mâncare, la persoane și mentalitate.
Edda: În ceea ce privește adaptarea, un lucru pe care l-am remarcat este faptul că românii apreciază foarte mult contactul fizic, caută mereu să te atingă, să te îmbrățișeze, sunt foarte afectuoși  din acest punct de vedere. Eu personal nu am avut o problemă anume cu asta, dar știu sigur că pentru mulți germani, ar fi fost cu siguranță. Totuși, când te obișnuiești, devine plăcut.
Tekla :Ești în autobuz și pur și simplu bunicile vin la tine, te ating pe cap, eram total neobișnuită cu așa ceva. In Finlanda, între noi, nici măcar nu facem contact vizual, deci poți înțelege diferența. La noi, dacă este un autobuz cu două locuri pe rând, și un loc este ocupat de cineva, atunci celălalt nici nu se gândește să se aproprie spre locul acela.

-Care este primul hobby pe care l-ai avut în copilărie? Încă îl aveți?
Abdel : Pentru mine au fost, și încă sunt, jocurile video. Și am observat că și în România este un hobby destul de răspândit, ceea ce e frumos pentru că adesea după ce vizităm elevii, unii dintre ei vin la mine și la Erwan, și vorbim despre jocuri, împărtășim pasiunea aceasta împreună.

-Când ați simțit prima oară “fluturi în stomac”, nu neapărat pentru o persoană, dar și datorită unor experiențe, călătorii… 
Edda : Pentru mine a fost în Franța, când eram în clasa a X-a, într-un schimb de experiență. Mergeam cu mașina spre satul unde locuiau cei care urmau să ne găzduiască, lângă mine erau două surori, la un moment dat, una dintre ele, a adormit, așezându-și capul pe umărul meu, gest ce mi-a amintit de frățiorul meu, ce obișnuia să adoarmă mereu în felul acesta, și atunci a fost momentul în care mi-am zis “ok, asta e familia mea acum”.

-Ce impact credeți că au activitățile pe care le desfășurați asupra elevilor pe care îi întâlniți, și nu numai?
Tekla : Cred că atunci când ne prezentăm în fața studenților, le oferim acestora o imagine despre țara noastră de proveniență, ceea ce este important deoarece nu mulți finlandezi trec prin Focșani, și în acest fel, influențăm opinia lor despre imaginea unei țări.
 
– Cum ați aflat de acest proiect și cât timp v-a luat nu doar să vă decideți, ci și organizarea propriu-zisă a călătoriei ?
Erwan : Acesta este un proiect despre educare non-formală a elevilor, în care atingem subiecte sensibile cum ar fi discriminarea. Anul trecut am participat la un proiect Erasmus în Scoția, iar acolo o fată mi-a vorbit despre un proiect de voluntariat la care a luat parte acum ceva timp, aici în România. Mi-a vorbit atât de bine despre proiectul în sine, și despre țara voastră de asemenea, încât am vrut să încerc aceeași experiență.
Tekla: Ca prim pas a trebuit să ne prezentăm la un interviu, cred că ceea ce se caută în voluntariat, și singurul lucru de care ai nevoie, este chiar curiozitatea de a descoperi o nouă cultură.


– Foarte mulți tineri, și nu numai, se feresc de asemenea oportunități, deoarece le este dificil să părăsească zona lor de confort, ce le-ați recomanda celor care vor să facă voluntariat, dar nu găsesc curajul necesar de a lua inițiativa ?                           Edda : Desprinzându-te de familie, prieteni și de zona ta de confort, n-o să faci decât să-ți găsești încă un grup de oameni cărora le poți spune ‘familie’ , ‘prieteni’. Toți sunt în aceeași situație ca și tine, iar fiind implicați în același proiect, cu siguranță aveți și lucruri în comun. Totul se învață pe parcurs, nu există opțiunea să nu înveți ceva, fie că e o abilitate, fie cum să vorbești în public, fie cum să începi o conversație și să-ți faci prieteni, totul o să vină de la sine, chiar dacă la început nu vezi asta. Când am luat parte la un schimb de experiențe în Franța, mi s-a spus că felul meu de a gândi este galben, pentru că provin din Germania, deci galbenul este mentalitatea mea prestabilită, dată de cine sunt și de unde provin, iar după experiența într-o țară străină, acel galben se poate transforma, de exemplu, în roșu. Deci când te întorci acasă, vei avea  o mentalitate portocalie.
    Erwan :  Totuși, în cazul în care, de exemplu, încerci cu adevărat să te adaptezi, dar nu te simți confortabil, este ok să spui ‘Nu e de mine, nu mă simt confortabil și vreau să plec’, este o experiență care nu-ți cere abilități supranaturale, nu ai nevoie de cine știe ce aptitudini sau posibilități financiare, nu ai nevoie de bani sau alte complicații, ci doar de inițiativă .
   



Download

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare