Încă de mici visăm la ce vom face in viitor.Clasica întrebare “Ce vrei să te faci cand crești?“.Toți visăm la job-uri obișnuite precum doctor,polițist dar uneori mai gasim și câte un astronaut pierdut în spațiu.
Să ne gândim ca viitorul constă în îndeplinirea visurilor noastre.Cariera este cam același lucru,dar aici includem și traseul nostru pentru a ajunge unde ne-am propus. Tot ce facem în anii de gimnaziu, liceu, facultate fac parte din cariera noastră.
Ce vreau eu sa fac? Huh,am ajuns greu la o idee oarecum stabilă. Când eram mica mâ gandeam la mine într-o uniformă de polițistă, prinzând infractori și făcând lumea mai bună.
N-am rămas cu ideea asta dar pot să zic ca se aseamănă. Aproape în fiecare zi trec pe lânga un tribunal. Mai mereu, la orele de vârf, trebuie sa fac slalom printre avocați și procurori cu robe în mână sau purtându-le. Pentru mine par niște super-eroi care au ca în orice poveste acea pelerină magică..Acele serviete de piele,vizibil uzate, care ascund zeci de ore de muncă dar și povești ale oamenilor ajutați.. O carieră în domeniul ăsta pentru mine ar însemna că mi-am îndeplinit visul.. Visul de a ajuta persoanele care au nevoie de dreptate.
Dar mereu am avut si o a doua idee,un plan B. Să fac lumea mai dulce prin prajiturile mele și sa o bucur prin preparatele învățate încă de mică din curiozitate. La un colț de stradă, o mică patiserie decorată într-un stil al anilor 90 mi-ar aduce o adevărată satisfacție.
Așadar, să dăm frâu creativității, să facem ceea ce ne place și să ne bucuram de viitorul ce ne așteaptă.
sursa imaginii:pixabay.com