-Ce vrei să te faci când vei fi mare?
-Farmacistă.
-Și cu primul salariu? Ce vrei să faci?
-Să merg în Paris.
Asta ai fi auzit dacă ai fi trecut pe lângă o grădiniță anume din Focșani, prin anul 2009. Se pare că deși prezentul de atunci părea foarte sigur, viitorul poate fi atât de imprevizibil. N-ar fi zis nimeni că decizia mea – (e relevant să zic ‘’decizia’’? Cum spuneam… viitorul e atât de neașteptat) – o să se schimbe peste câțiva ani radical. Acum, dacă m-ar întreba cineva, aș spune că vreau să fiu actriță. Și mi se pare că pe drumul acesta ar trebui să merg din moment ce de câțiva ani nu s-a schimbat nimic. Dar am învățat să nu-mi mai fac planuri. Să-mi doresc, desigur și să fac tot ce pot pentru ceea ce îmi doresc, dar să nu-mi mai fac planuri. Să nu spun: ‘’Da. Așa va fi. Sunt sigură de asta.’’, pentru că fix atunci o să înțeleg că se poate și altfel.
Chiar și cu acest viitor imprevizibil, mă bucur totuși că am avut posibilitatea de a-l opri puțin în loc și de a mă cunoaște. De a afla ce aș putea face zi de zi, toată viața mea, fără ca ea să devină anostă, incoloră. Sunt recunoscătoare că am aflat fără ce n-aș putea trăi, sau altfel spus, ce îmi trebuie ca să trăiesc bine. Sunt sigură că viața e plină de astfel de lucruri care ne fac să ne dorim mai mult, care ne dau scânteia de împlinire de care toți avem nevoie la un moment dat, indiferent ce ați spune.
Referitor la primul salariu… tot în Paris aș vrea să merg.
Se pare că viitorul nu e chiar așa imprevizibil.
Sursa imaginii: https://pin.it/1ETOwB9