Se spune că, una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții, este liceul. Zilele în care suntem neînfricați și simțim cum puterea ne curge prin vene, momentele în care putem face orice, oricând, oricum, nu ne este frică să visăm și să zburăm cu gândul până peste vârful munților!
Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani s-a dezvoltat treptat pornind în 1889 de la un externat de fete, în 1958 devine Școala Medie Mixtă, ca în anul 1965 să primească denumirea de Liceul „Alexandru Ioan Cuza”. În 1999-2000, iși primește bine meritatul nume de Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și de atunci se numară printre colegiile de top din întreaga țară! Pe holurile pe care au mers milione de elevi, merg eu azi și vor mai merge și alții, cu toții îndreptându-ne spre un viitor cât se poate de luminos!
(Ca un mic secret, îmi plac foarte mult momentele în care profesorii ne povestesc de foștii lor elevi care acum lucrează în cele mai cunoscute companii, salvează sute de vieți, sunt mari scriitori sau au rămas să predea în liceul lor pentru a forma și generațiile următoare).
Dar cum aș putea să vă spun eu despre trecutul, prezentul și viitorul Colegiului Cuza, daca nu cu ajutorul oamenilor. Povestea liceului e una lungă, iar familia Cuza e una mare, dar frumusețea ei mă fascinează foarte mult.
Am fost mai mult decât încantată când i-am luat mătușii mele, fostă absolventă Cuza, un interviu despre cum era liceul și atmosfera în urmă cu mai bine de 30 ani. Gina Dobrilă (Gavrilă) a facut parte din generația 1982-1986, profil chimie industrială și mi-a povestit despre cât de strictă era școala atunci. Nu lipseau panglica și matricola de la uniformă, iar sub niciun caz nu aveai voie să porți tocuri. Orice pată de culoare de pe unghii sau orice picatură de machiaj de pe față era strict interzisă. Liceul de atunci era un loc serios, iar elevii învățau din dorința de a-și construi un viitor sau…de frică. „Nu se râdea la ore, se învăța carte cu o rigurozitate de nedescris și nici nu se punea problema să negociem ceva cu tovarășa profesoară.” mi-a povestit mătușa mea. Asta nu a însemnat că nu au fost și momente frumoase: „Îmi amintesc cu plăcere de singurul profesor care ne făcea să râdem, domnul profesor de istorie, iar datorită lui am dat la Facultatea de Istorie și Filozofie.” I-am vazut în privire cum gândul i-a zburat departe, în trecut, tocmai pe băncile liceului și m-a emoționat când mi-a spus de laboratorul de chimie de la parter care era sub forma de amfiteatru și pe lângă care trec în fiecare zi. În aceiași cladire în care a învățat ea, învăț și eu acum și înseamnă enorm.
Generația mea, respectiv eu, reprezentăm prezentul la Cuza. Chiar dacă pentru noi, școala este stresantă și poate chiar dificilă, în comparație cu “școala de atunci”, atmosfera este mai relaxată, iar profesorii găsesc metode interactive ca să promoveze învățarea. În liceu se desfășoare o mulțime de proiecte și cluburi interesante, iar elevii au opțiuni diverse. Vă promit, ca vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor, că împreună cu ceilalți trei colegi ai mei, vom avem grijă să promovăm cum se cuvine valorile Cuza!
V-am povestit puțin despre trecut, v-am spus și despre prezent, dar cum rămâne cu viitorul la Cuza? Viitorul e incert oriunde și oricând ar fi el, însă m-am gândit să-l intervievez pe fratele meu care este în clasa a 8-a și să-l întreb: Ești interesat să vii la Cuza? Raspunsul lui a fost: „Cu toate că în perioada asta mă gândesc doar la examen, Cuza este o opțiune pentru mine pentru că știu ce profesori serioși sunt și pentru că vreau să păstrez tradiția acestui liceu în familie!”
Chiar dacă liceul s-a schimbat pe parcursul anilor, calitatea a rămas aceeași, dar asta este și ideea, SĂ EVOLUĂM ÎMPREUNĂ LA CUZA! La mulți ani, Cuza! La muți ani, cuziști!