Scris de Mihailescu Teodora
Știm cu toții că viața de licean implică mulți prieteni, multă comunicare zi de zi, drame, crize existențiale în fiecare an, pentru că ți se pare că mereu trebuie să schimbi ceva pentru a atinge o perfecțiune ireală, dar ce ne facem acum când telefoanele aproape ne țin în lanțuri?
Pentru unii liceul nu mai este strict un loc în care vii ca să înveți. A devenit un fel de locație unde vii ca să dai check-in și să faci poze cu prietenii care în momentul în care ieși pe poartă, nu mai sunt prieteni. Asta e problema. Dacă nu v-ați mai vedea 6 ore în fiecare zi, ați mai fi prieteni? Sau prietenia vine la pachet cu banca în care stați împreună? Pot spune din propria experiență că există momente în viața de licean când pur și simplu stai lângă colegul tău de bancă și vorbiți în lumea virtuală în loc să comunicați în realitate.
Înțeleg că lumea virtuală este uneori mult mai plăcută decât realitatea, dar nu neapărat sigură. Încercăm să ne ascundem în spatele unui ecran, dar la sfârșitul zilei nu putem schimba ceea ce suntem în realitate, putem doar să ne îmbunătățim. Consider că modul cel mai eficient de a te descoperi pe tine este a cunoaște cât mai mulți oameni, cât mai multe tipuri de caracter.
Telefonul ne distrage întotdeauna atenția, mai ales la ore. Știu cum e, îl ai pe bancă și deodată primești o notificare. Cel mai mare ghinion este să ai ora de fizică, știi că nu poți să faci nicio mișcare greșită, mai ales să stai pe telefon, dar atenția ta deja a fost trimisă pe un alt drum, ce nu implică energii potențiale sau tensiune.
Așadar, cum facem să punem o barieră între realitate și lumea virtuală? Să realizăm că ceea ce trăim în momentul ăsta probabil nu se va mai întoarce niciodată la noi și niciodată nu vom mai fi la fel de tineri ca în acest moment?
Sunt unul dintre voi, unul dintre tinerii care nu se pot despărți de telefon, dar putem oare schimba asta, sau nu vrem?