Nr. 1 / Mai 2018

Jurnal de boboc extraterestru

By In

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

PRESELECȚIE. Sunt toată numai freamăt și emoție pozitivă. Mă voi întâlni cu elevii de-a 12-a, organizatorii de la Balul bobocilor, colegii noștri mai mari, care ne vor ajuta și îndruma să fim mai frumoși, mai deștepți, mai încrezători. Ajung acolo, dar primul pas m-a făcut deja să simt terenul minat, niște ochi șocați mă priveau din bănci. Poate nu înțelegeau cum o fată tunsă scurt, unghii fără gel, buze fără ruj, fața fără fond de ten, voia să fie în spectacolul „lor”. Șocul le-a trecut când au găsit explicația: „Este extraterestră!” Iertați-mă, dragi colegi boboci! Probabil din cauza mea ați avut „plăcerea” călătoriei pe toate planetele…

REPETIȚII. Aceleași glume o lună întreagă. I-am mai ajutat și eu pentru că EU mă cunosc cel mai bine și autoironia îmi place de mor! Zilele de repetiție în tranșeele balului sunt minunate. Lumea luptă pentru sala cea mai mare, deși încap în orice sala, luptă pentru orele cele mai bune, pentru boxele cele mai fine, pentru organizatorii cei mai populari, doar extraterestra autentică se amuză. E clar! Are pile! Pariurile explodează din nou!

Mereu m-am întrebat cum se simt cobaii. Acum am aflat. Dragii de pământeni au încercat să ne uniformizeze, să ne facă pe toți și pe toate după chipul si asemănarea lor. Noi suntem diferite: una băiețoasă, una Cosânzeană, una sportivă și așa mai departe. Dar asta nu e bine, trebuie să fim toate la fel. Așa că la fiecare repetiție se scoate șablonul și suntem trecuți prin el. Amenințarea este: nu te potrivești — out, te împotrivești — out. Unul dintre boboci a pățit-o. Noi ceilalți, care nu treceam prin șablon, ne scuzam, țineam capul jos, făceam ochi de căprioară rănită, promiteam să ne mai ciopârțim până la întâlnirea viitoare, să răspundem clișeelor, să ne încadrăm în șablon. N-am mai numărat de câte ori mi s-a pus întrebarea dacă îmi pun peruca pe scenă. Sunt filologă și stau prost cu număratul. „Experții” pământeni tunau și fulgerau: fetele să aibă cosițe, rochii lungi, n-au voie să viseze la vreun costum pentru scenă, nici pentru zi , nici pentru seară. „Experții” știu tot, aud tot, dorm cu un ochi mereu deschis ațintit spre noi.

Într-o zi de luptă grea în tranșeele balului… bang! M-am trezit. Dom’le or fi ei „experți”, dar chiar așa, vreo cinci oameni să se priceapă la toate? Extraterestra a trecut deci în faza doi de luptă: lupta pe cont propriu sau cam așa ceva. Și-a dus ea voinicește și cu grație ostilitățile până la scenă ( sunt încurcată: oare dacă sunt fată, am voie să mă port voinicește? Și dacă sunt cam băiețoasă din fire, oare am voie să am momente grațioase?)

SPECTACOLUL. Fericire mare că se termină războiul! Știți fețele oamenilor din filmele cu război, când stau ei și ascultă la radio anunțul că… „Gata! Azi e ziua finala!„? Și apoi strigă: ”Uraaa!”, dar pe muțește așa, că încă nu sunt siguri de final și le e teamă să se bucure prea tare și mai ales nu știu dacă e voie să arate că se bucură? Cam așa eram noi, bobocii, în ziua balului.

După primul șoc a urmat testul de perspicacitate. Erau amestecate zeci de detalii despre planete, detalii care nu prea aveau legătură cu perspicacitatea. Zic eu. Iar întrebările din concurs erau cele exersate ca model. Și dacă toți recităm cursiv răspunsurile, și dacă toți spunem frumos propozițiile, cum ne mai evaluează? Probabil se punctează muzicalitatea vocii! Una dintre boboace (sic!) a simțit pericolul situației și s-a străduit să facă o metafora din cuvintele ei.

Ne-am bucurat și de câteva premiere la acest bal. N-am mai avut pană acum afiș al balului cu fotografiile „experților” N-am mai avut film de prezentare care să fie cu și despre „experți”. Ei au avut toate replicile, toate vorbele, toate glumele.

Ne iubesc tare mult „experții” noștri. La petrecerea de după bal ne-am convins de asta. De dragul nostru unele fete au venit într-un suflet la petrecere, să nu piardă nicio secundă din distracția alături de noi și s-au îmbrăcat în grabă. Toată seara mi-a venit sa mă duc spre ele să le acopăr, ca sa nu răcească.

Războiul s-a terminat. Trăiască pacea! Trăiască învingătorii!

Nr. 1 / Mai 2018

CCC – Un nou început

Scris de Patrascanu Mihail interviu cu directorul Colegiului Național Al.I.Cuza, Focșani, prof. Daniela Sîrghie Notă: CCC= Centrul Cultural Cuza 24…

By In

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare