Călătorii de orice fel… orice călătorii… oriunde… oricum…
Nu știu cum să încep textul. Să spun oare cât de dor îmi este de o călătorie? De o călătorie autentică. Îmi este dor de dorința aceea care se împlinea numai în vacanță și care se stingea abia la începutul lunii septembrie, dar care se reaprindea odată cu luna decembrie.
Cu toate acestea, eu am călătorit, să știți. Am călătorit fără mască, fără pașaport și fără bagaje. Am călătorit mult… nespus de mult. Și de frumos. Am fost în țară și în afara ei. Am fost în trecut și în viitor. Sunt sigură că îmi știți secretul. Și mă bucur că îl știți!
Da, cartea. Ea mi-a fost avion, cuvintele mi-au fost centuri de siguranță, literele mi-au fost oameni cu pălării, silabele… virgulele… punctele de suspensie mi-au fost turbulențe. Este adevărat și nu o să ascund faptul că la început mi-a fost greu să mă obișnuiesc. Călătoriile erau zilnice, dar deloc obositoare. Săream dintr-un avion într-altul.
Câteodată, mergeam și cu barca. Poeziile. Drumul, deși mai scurt, era atât de prețios. Atât de sensibil.
Alteori, mergeam pe jos. Propriile mele creații. Atunci, călătoria nu mai era așa de ușoară.
Așa am călătorit eu în tot acest timp. Și sunt sigură că și voi ați făcut-o. Sau… că măcar v-ați căutat cheia către propriul avion sau către propria barcă.
Acum merg pe jos. Și îmi place. Nu obosesc.
Sursă imagine: proprie