De care viitor îți pasă mai mult? O să fii egoist și o să te pui pe tine prima dată, zicând că al tău este? Că într-o zi, o să ai un job bine plătit și că o să călătorești în nu mai știu eu ce locuri? Sau o să fii omul empatic și o să faci un pas către schimbarea societății, a lumii întregi pentru a ajuta la deschiderea unei porți către o altă mentalitate. Un nou Rousseau sau Diderot care să dea naștere însăși schimbării? Viitorul văzut ca o magmă fierbinte și arzătoare care arde puternic și împrăștie căldura acesteia de la depărtare, dar în momentul întâlnirii cu această masă fluidă imediat se răcește, devenind o stâncă cuprinsă de umbra trecutului căci valoarea acesteia se pierde rapid și, în același timp, încetișor, transformându-se în praf și alunecând printre degetele noastre. Sau viitorul ca o construcție din cărămizile realizării bazate pe conștientizarea ,, golului neacoperit” , lăsat oare cu un scop? Chiar au reușit geniile să ajungă la limită sau doar au predat ștafeta următoarei generații? Totuși, viitorul are și el anumitele sale,,legi” care presupun rezolvarea problemelor din trecut, restabilirea unui echilibrului sau distrugerea acestuia, transformarea, metamorfoza interioară a omului ,,Eu, cel de acum, nu mai sunt ca cel de anul trecut (Jean-Paul Sartre)”. Viitorul ca o devenire întru devenire. Fantasmele necunoscutului se apropie cu viteză de noi, se resimt în prezent și dispar în trecut. Oare chiar ai vrea să fii spectatorul acestor fenomene fără a interveni?
Sursa pozei: https://www.istockphoto.com/ro/fotografie/m%C3%A2n%C4%83-flipping-bloc-cub-de-lemn-pentru-mare-schimbare-la-mare-chance-formulare-gm1221827886-358307901