Ideea de cunoaștere este adânc înrădăcinată în om și-l determină să caute în permanență o legătură între sinele său și lumea înconjurătoare.
Curiozitatea specific omenească a creionat traseul ființei umane de-a lungul istorie. În permanență în mințile oamenilor au apărut întrebări: ,,De ce?”, ,,Cum?”, ,,Unde?”. Atunci când privim aceste concepte prin lentila timpului, ele capătă o formă mult mai clară, devenind un fir roșu care ne leagă de trecut, ne modelează prezentul și ne deschid orizontul către viitor.
În viziunea mea, cunoașterea nu are un punct final, o destinație fixă, ci o călătorie continuă. Este acea sete de a afla mai mult, de a înțelege mai mult, de a descoperi ce se află dincolo de limitele vizibilului. Dorința către înțelegere se transformă într-un proces organic și bine definit prin intermediul educației, legătura dintre acestea fiind fundamentul progresului. Educația nu se rezumă doar la tocirea unei lecții și repetarea inconștientă, ea este omniprezentă în fiecare carte citită, în conversații, în greșelile pe care le facem și lecțiile pe care le învățăm din ele, în simpla remarcă a unui profesor asupra unui subiect care determină elevul să se îndrepte spre detalii și să descopere plenitudinea acelui subiect. Mediul școlar a fost întotdeauna principalul plan în care cunoașterea a reușit să-și dezvolte rădăcinile cel mai adânc în interiorul oamenilor.
Istoria stă drept principal argument în vederea acestui fapt. Încă din Antichitatea școlile filozofice ale Greciei, unde Socrate, Platon și Aristotel puneau întrebări esențiale despre existență, moralitate și univers, educația reprezenta singura modalitate către cunoaștere. Evul Mediu, deși uneori privit ca o perioadă întunecată, a dat naștere unor mari centre de învățare precum Universitatea din Bologna sau cea din Sorbona. În epoca modernă, Renașterea și Iluminismul au pus bazele unei educații centrate pe rațiune și descoperire argumentată. În prezent, trăim într-o eră a informației, unde cunoașterea este mai accesibilă ca niciodată iar răspunsurile sunt doar la un click distanță. Cu toate acestea, paradoxul contemporan este că, deși avem la dispoziție un ocean de informații, adevărata cunoaștere tinde să ne pară adesea îndepărtată și obscură; cel mai probabil deoarece la ea se poate ajunge doar prin intermediul educație, care, pe lângă informație, aduce și un aspect crucial: gândirea rațională și critică.
Astfel, sclipirea cunoașterii poate fi atinsă de înțelegerea omului doar prin intermediul educației, care transformă informația într-o busolă ce ghidează întreaga omenire.
Sursa foto: