M-am îndrăgostit de prezent, de prezent și de răbdare. Vine în viața fiecăruia acel moment obositor în care este pus în fața unor întrebări uneori exasperante cu referire la viitor și la ce se va întâmpla mai departe. Cum ne vom hotărî facultatea la care ne dorim să mergem, jobul, orașul în care să stam, chiar și replici clasice precum “Ce vrei să mănânci maine?” sau “Ce faci săptămâna/luna viitoare?”. Pot spune că mai ales de penultima întrebare m-am săturat, întrucât mama a reușit să aducă pe lume cea mai indecisă persoană din lume când vine vorba de absolut orice, așa că dacă aveți nevoie de un sfat în alegerea dintre două situații, nu sunt persoana potrivită pentru a vă ajuta.
Mi-am dat seama că prefer să mă axez pe prezent în momentul în care am realizat cât de imprevizibil poate fi totul, de la iubirea neîmplinită din clasa a 8-a până la iaurtul pe care plănuiai să îl mănânci mâine, dar care s-a dovedit a fi expirat sau de la “hai să plecăm de la ultima oră” până la ” ai reușit să faci mai mult de 10 absențe, ai nevoie de o scutire…”. Am învățat să mă bucur de momente de la persoanele mai mari din jurul meu ce m-au sfătuit să profit de anii liniștiți de liceu sau de la colega de bancă ce mă atrage prin câte o călătorie de fiecare dată când are ocazia (cum altfel crezi că s-au făcut acele 10 absențe?). Astfel am ajuns să mă bucur de toate lucrurile mici dintr-o simplă săptămâna, de ceaiul de miercuri seară alături de o persoană dragă, de cartea pe care nu doream să o citesc la început dar care s a dovedit a fi motivul pentru care n am mai stat pe telefon înainte de culcare sau chiar de puzzle-ul de 1000 de piese ce m-a ținut în casă de fiecare dată când a avut ocazia.
Așa m-am îndrăgostit de această entitate complexă sub numele de timp, ale cărui surprize aștept să le înfrunt, căci avem o relație interesantă și tulmultoasă de dragoste ce se rezumă însă, la modul cum alegem sa ne ținem de mână pe drumul pe care îl urmăm.