Nr. 8 / Noiembrie 2020

Cu mască… sau fără mască?

By In

Uneori ne punem această întrebare. În zilele actuale, perspectiva

proprie asupra dilemei conduce la un răspuns clar: „Da!”. Însă  apoi apar îndoieli cu privire la răspunsul oferit. Clarificarea vine, fără doar și poate, după puțină reflecție. Trebuie să purtăm mască, deoarece ne protejăm pe noi înșine, dar și pe celelalte persoane, dat fiind contextul pandemiei de coronavirus. Calea figurată a interogației duce spre o altă „destinație”, aceea psihologică. În anumite momente, suntem nevoiți să ne acoperim sentimentele adevărate cu trăiri artificiale, ce funcționează ca un scut față de interlocutorul care tot încearcă a ne forța să ne deschidem sufletul. Consider că metoda punerii măștii emoționale merită încercată, întrucât ne apărăm de furtunile exterioare. Învățăm arta disimulării cu rost de la actori, căci în universul teatrului – încă din Antichitate – un chip râde, altul plânge, dar preluăm puțină înțelepciune și de la poetul ce vede în oglinda lumii „alte măști, aceeași piesă” (Mihai Eminescu – „Glossă”).

            Dacă privim lucrurile din unghiul a ceea ce se întâmplă acum pe întreg mapamondul, ajungem la ideea că masca trebuie neapărat utilizată, sănătatea fiind prinsă la mijloc. Atât timp cât am devenit conștienți de necesitatea ocrotirii prin acest accesoriu în spațiile publice aglomerate, atunci se poate afirma că acționăm echilibrat, rațional, responsabil. După cum considera Erasmus – un umanist desăvârșit – „Omul trebuie să-și orânduiască purtarea, gesturile ca și inteligența”, deci, în cazul de față, nu primează nici criteriul estetic („Îmi stă bine?”), nici cel financiar („Cât costă?”), ci pur și simplu cel utilitar-medical („Am grijă, sunt sănătos, asigur binele semenilor!”). Fiind liberi prin natura noastră, orice îngrădire ne creează anxietăți; de aceea unii văd mai degrabă ridicolul acoperirii chipului cu un petic de material, se simt sufocați ori cred că nu mai pot transmite la fel de mult prin mimică. Alții, la polul opus, tind să exagereze cu acest element, mai exact ajung la situația în care „se deghizează” și în casă, alături de familie. Sunt și dintre cei care, îndărătul paravanului devenit „oficial”, se simt mai în siguranță, pentru că nu se mai văd nevoiți să folosească limbajul nonverbal, să afișeze defecte fizionomice ori să întrețină aparențele prin zâmbete de circumstanță. Mai mult ca oricând, autocontrolul și păstrarea viziunii logice sunt esențiale, trebuie să rămână două coordonate-cheie ale psihicului nostru, dacă vrem să salvăm demnitatea și chiar viața proprie sau pe a celorlalți!

            Pe de altă parte, dimensiunea morală a chestiunii este un subiect discutabil, deoarece nu întotdeauna e recomandabil să afișăm o expresie falsă. Ideea e că, uneori,  suntem puși fără să vrem în anumite ipostaze iritante, de cele mai multe ori blocându-ne, neștiind cum să procedăm. Purtarea măștii etice poate aduce beneficii, dar și urmări nefaste. Astfel, acoperirea trăirilor adevărate cu emoții artificiale ne dă o stare de liniște, dar poate cauza tensiune între noi și celălalt, acesta suspectând ulterior că nu i s-a transmis versiunea corectă, pierzând încrederea, ferindu-se. Sinceritatea are, de asemenea, avantajele și dezavantajele ei: scade riscul apariției regretelor și stresului, dar crește frica de un eventual conflict cu sine sau cu alții. Nu e de dorit să devii un cameleon, o ființă care „își schimbă părul” după cum e avantajată. Nu e matur nici să fii „o carte deschisă” necondiționat, căci poți întâlni interlocutorul rău intenționat, sau insensibil, sau critic, iar el te poate răni, trăda, dezamăgi, punând sub semnul îndoielii însuși principiul onestității umane. Ca întotdeauna, „calea de mijloc”, aleasă cu respect față de tine și față de aproapele tău, pare o opțiune potrivită.

            Prin urmare, trecând prin experiențe de viață fundamentale, ca cea pe care o încercăm în anul 2020, ajungi să problematizezi totul, să-ți pui întrebări, să cauți răspunsuri. Cu siguranță, într-un dicționar universal, cuvântul „mască” își sporește polisemantismul și puterea de rezonanță!

                                                                                   Țandără Sergiu Andrei,                                                                                                                                       clasa a IX-a E

SURSA IMAGINII: PROPRIE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare