Nr. 9 / ianuarie 2021

O călătorie prin viață…

By In

Se spune despre calătorii că sunt  speciale pentru că formează amintiri, că sunt aducătoare de fericire, starea pe care fiecare persoană o caută cu ardoare pe parcursul vieții. Și pentru acest lucru consider că viața este propria călătorie, ce se dovedește  a fi plină de incertitudini.

Nu știm niciodată cât de lungă va fi călătoria noastră, unde se sfârșește. Nu știm dacă fericirea, tristețea, monotonia, nostalgia vor fi prezente pentru a o creiona. Nu știm ce oameni vom întâlni pe parcursul călătoriei noastre și dacă aceștia vor fi prezenți până la sfârșit. Nu știm ce experiențe vom trăi, ce dureri, ce speranțe. Însă un lucru e cert, calătoria începe încă din momentul în care ne naștem, iar de aici jurnalul de amintiri începe să prindă contur. Prima pagină a călătoriei e acoperită de către copilărie, probabil și una dintre cele mai fericite etape. Nimic nu pare imposibil, orice problemă e o joacă și încrederea în sine pare sa fie dominantă. Zâmbim și uităm chiar și de ceea ce ne este interzis să facem. Însă călătoria nu ia sfârșit aici, urmează adolescența, etapă ce își rezervă câteva pagini în jurnal. Suntem un amestec de trăiri și sentimente, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, întrucât bucuria și vibrația aceea pozitivă fac cunoștință cu melancolia, dezamăgirea și cel mai des cu neîncrederea în sine. Toate astea nu sunt singurele, întrucât apar aminirile cu prietenii, familia. Toate acestea sunt trăite cu o  puternică intensitate, consumându-se ca o incandescență. Și cu toate acestea nimic nu e de ajuns și suntem din ce în ce mai curioși să descoperim ce ne așteaptă. Trecem prin toate etapele și nimic nu ne mulțumește. Chiar dacă la un moment dat ajungem să avem iluzia că drumul se termină aici, că am trăit și văzut tot ce se putea vedea și suntem pregătiți să ne oprim, apare acel impuls care te aruncă din nou în realiate. Ajugem să trăim dezamăgiri, să ne confruntăm cu cele mai neplăcute amintiri, dar cum după ploaie apare soarele, reușim să depășim tot și să ne continuăm drumul, ce este presărat cu oameni. Unii vor fi pezenți doar pentru câteva clipe și alături de care ajungem să simțim sentimente puternice, să ne lăsăm amăgiți de promisiunile lor și lângă care trăim cele mai mari deziluzii. Însă, drumul lor se sfârșește aici și  noi rămânem să acoperim golurile create, de multe ori cu alte persoane, care nu vor fi prea mult alături, însă cu ajutorul cărora reușim să trecem peste tot ce părea a fi întunecat. Alte persoane nu vor fi acolo dintotdeauna, însă odată pătrunse în călătoria noastră, nu vor înceta să ne urmeze și să îi dea  culoare.

Cu toate acestea,  nu vor ezita ca în viața noastră să apară acele clipe pline de fericire, în care inima pare că vrea să-și exprime sentimentele, oferindu-ne impulsuri puternice. Vor fi momente în care ne bucurăm de tot ce e în jur, de oameni, de natură, de întreg tabloul creat. Și cu aceste lucruri jurnalul călătoriei se va delecta pe parcursul existenței noastre.

Astfel, cea mai de preț călătorie este viața, întrucât trăiești și simți ceea ce ea îți oferă, lucruri ce vor face parte din noi pe tot parcursul existenței noastre.

Sursa foto:

https://ro.pinterest.com/pin/846395323703401631/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cookie Preference

Please select an option. You can find more information about the consequences of your choice at Help. Autori | Autori

Select an option to continue

Your selection was saved!

More information

Help

To continue, you must make a cookie selection. Below is an explanation of the different options and their meaning.

  • Accept all cookies:
    All cookies such as tracking and analytics cookies.
  • Accept first-party cookies only:
    Only cookies from this website.
  • Reject all cookies:
    No cookies except for those necessary for technical reasons are set. Borlabs Cookie already set a necessary cookie.

You can change your cookie setting here anytime: Autori. Autori

Back

Primește revista Cuza Vodă când apare!