,,A minți” înseamnă să scornești o mică poveste ce te poate scoate, uneori ( când spun ,,uneori” mă refer la ,,de cele mai multe ori” sau ,,aproape mereu”) din situații complicate și stânjenitoare, alteori cu scopul de a-i feri pe cei dragi ție de adevărul cumplit ce i-ar putea întrista ( acolo unde chiar este nevoie, de exemplu, atunci când trebuie să îi explici unui copil unde este peștișorul său auriu care a murit cu câteva momente în urmă, iar tu, tu cu un zâmbet pe față atât de fals, dar totuși credibil pentru el, știind crudul adevăr, îi spui că ,, A plecat la Doamne Doamne” sau ,,S-a întors înapoi la familia lui, undeva prin oceanul Pacific”) sau pur și simplu minți din alte motive.
Oamenii folosesc destul de des aceste ,,versiuni ale a adevărului” , considerându-le inofensive atunci când le împrăștie peste tot prin jurul lor. Dar cum este să fii chiar tu cel mințit, iepurele prins în plasa vânătorului sau copilul inocent ce trece pur și simplu cu vederea peste adevăr? Ei bine, o să vă explic chiar eu cum stă treaba. Când ești mințit, ești practic plasat în deșert, expus la o temperatură de neimaginat, iar de la acea căldură teribilă apar fantasmele create de mincinos și pe măsură ce te apropii, adică pe măsură ce contiuni să le crezi, cu atât mai mult te afunzi în acele stări euforice de bucurie și speranță, iar când ajungi în fața lor și dispar pentru că până la urmă ,,minciuna are picioare scurte”, stările euforice te părăsesc și, în schimb, apare acel sentiment de durere cauzat de lovitura puternică de realitate.
