Era dimineața de luni. După o noapte în care m-am întors de pe o parte pe alta, frământându-mă cu gândul la ce profesori voi avea, cu ce colegi mă voi împrieteni, ce loc de bancă voi ocupa și multe alte întrebări inutile, iată că ceasul, în sfârșit, a sunat. Primul lucru pe care l-am auzit a fost cântecul vrăbiuțelor care mă așteptau la balcon, iar razele soarelui pătrundeau în cameră, luminându-mi calea. M-am ridicat încet din pat, mi-am deschis telefonul și am văzut că era ora 6:00. Totuși, data mi s-a părut ciudată: 9 septembrie 2024. În acel moment, am auzit-o pe mama strigând de jos: „Alexia, pregătește-te de liceu!”. Atunci am realizat că nu mai sunt un copilaș care mergea de mână cu mama în prima zi de școală, ci o adolescentă care tocmai începea clasa a IX-a.
Așa a început dimineața primei mele zile de liceu. Acum, când îmi amintesc, nu-mi vine să cred că au trecut deja aproape nouă luni. Acum chiar pot spune că sunt liceană în adevăratul sens al cuvântului. A fost un an plin de momente frumoase și distractive, pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Dar haideți să începem cu începutul.
Sincer, nici nu știu cum să descriu prima săptămână. Abia începuserăm să ne cunoaștem între noi. Am reușit să mă împrietenesc cu câteva fete, dar încă nu eram sigură că fac totul „cum trebuie”. Profesorii păreau stricți încă de la început, iar mulți aveau așteptări destul de mari, chiar dacă noi abia terminaserăm evaluarea națională și veniserăm din vacanță. A trecut primul modul și am fost într-o excursie de două zile la munte cu clasa – sincer, ne-am plictisit destul de repede. La balul bobocilor, însă, ne-am distrat pe bune.
Din al doilea modul, lucrurile au devenit mai serioase: mai multe note, mai multe ascultări. După Crăciun și Anul Nou, liceul părea ceva mai relaxat. Începuserăm să ne obișnuim unii cu alții, iar profesorii ne cunoșteau mai bine. A venit modulul patru. Nu voi uita niciodată această perioadă – cea a olimpiadelor. Diriginta noastră, doamna Badiu, a testat toată clasa pentru a decide cine merge la etapa județeană de biologie. După o notă mică la ultimul test, m-am ambiționat să îi demonstrez că pot mai mult. La etapa pe școală am obținut cel mai mare punctaj din clasă. Nici mie nu-mi venea să cred! La etapa județeană, însă, am fost foarte dezamăgită – olimpiada a fost extrem de grea, iar rezultatul nu a fost cel așteptat. Totuși, am avut alături prietenele potrivite, care m-au susținut și m-au ajutat să înțeleg că mi-am dat toată silința și am investit tot timpul meu liber în învățarea biologiei.
Perioada olimpiadelor a lăsat clasele aproape goale, dar presiunea cea mai mare a fost pe finalul modulului patru, când unii dintre noi nu aveam nicio notă la unele materii. Nici în modulul cinci lucrurile nu s-au liniștit – unii profesori sunt în continuare stresați că nu ne-au ascultat sau nu ne-au dat teste.
Am încercat să nu dau prea multe detalii, ci să prezint pe scurt parcursul meu școlar.
Pe tot parcursul acestui an am fost uneori dezamăgită, alteori surprinsă, de multe ori fericită, dar cel mai important este că am reușit să trăiesc viața de boboc în stilul meu. Am muncit zi și noapte pentru tot ce am realizat până acum. Vreau să-i mulțumesc doamnei Badiu, diriginta mea, pentru că m-a sprijinit și m-a ambiționat, având încredere în potențialul meu. Le mulțumesc și colegelor mele, care m-au ajutat să cresc și să mă maturizez. Au fost mereu alături de mine, m-au susținut și m-au sfătuit cu inima deschisă. Fără ele, liceul ar fi fost mult mai greu și mai plictisitor. Cu ele, fiecare zi a trecut repede – am râs în fiecare pauză și am ieșit la suc după ore. Le apreciez enorm și știu că nu mă vor lăsa niciodată la greu.
Sunt mândră că am făcut parte din revista „Cuza Vodă 47” în acest an școlar și sper ca și anul următor să fie la fel de bun.
În final, viața de boboc nu e chiar așa grea. La început pare înfricoșătoare, dar realitatea te convinge că este mai frumoasă decât ți-ai imaginat.
Sursă foto: Back To School Design Illustration 25385349 Vector Art at Vecteezy
