Nr. 6 / Februarie 2020

Cuvintele mici

By In

Oh, februarie 2020. Am observat în anii trecuți tendința generală de a catapulta (sau de a fi catapultați cu) multe cuvinte dintre cele mai sonore, asta ca un răspuns sau ca o preluare a ștafetei din media, care propune același tip de duioșie. Sigur, trebuie să recunosc că acest edificiu (de interese, ar trăsni causticitatea unora) înălțat mai mult sau mai puțin tacticos, mai mult sau mai puțin inteligent este, ce-i drept, destul de amuzant, dar nu-i explică întru totul disonanța. Și ziceam 2020, dar constat că, în fapt, anul nu contează prea tare. E un simplu număr, proptit în ecuație ca multe alte numere luna asta. Mă-nvârt deci, an de an, într-un soi de vortex preaplin, irupând și vâjâind tot felul de lucruri: pachete cu amor, coduri de bare, vorbe mari, frumuseți de cuplu pe ecran. Și, deși chestiuni haiose, sau poate chiar mai mult, sursele principale de inspirație ale multor ironii din anumite grupuri sociale în perioada asta, toate devin puțin obositore de la un punct înainte. Ca să fac un exercițiu de analogie, ceea ce simt în fața vâlvei de Sfântul Valentin e ca reacția pe care mi-ar produce-o un frațior mai mic care, în ziua când ar împlini 5 ani, de pildă, ar spune că dis-de-dimineață, următoarea zi, va fi plecat cu amicii lui pe lună. Iar, pe lângă nonsensul vădit al fanteziei pe care vreau să-l evidențiez, mie nu mi-au plăcut niciodată copiii mai mici.

Nu e așa, evident. De fapt, cei mai mici îmi sunt chiar dragi, iar prin comparație cu ansamblul antemenționat, cred c-aș putea să spun că-mi sunt dragi poate chiar până la lună și înapoi. Prin urmare, în toată toropeala de februarie, sau hai s-o numesc de sfârșit de iarnă,  încerc să-mi regăsesc energia, pentru că despre asta-i vorba în final, prin tot soiul de atitudini și procese: liniști, descoperiri, emoții.

Constat, iată, tocmai în această perioadă perfect armonizată cu ecourile măreției vorbelor în vânt despre care spuneam mai devreme, că există alternative. Nu cred c-a fost vreun moment mai potrivit decât cel de acum ca să-mi amintesc ce bine e să respiri în contra-direcție. Singura certitudine de aici ar fi că nu mă refer nicidecum la ezoterism, ci dimpotrivă, cred că sensul unui anume lucru se naște simultan cu cercetarea lui îndeaproape, mai ales dacă acest lucru a fost ignorat sau chiar tăgăduit o lungă vreme.

S-ar putea ca tot ceea ce-am spus să pară absurd, deși pentru mine nu-i deloc așa. Cuvintele mele mici s-ar risipi sub semnul categoricului, la fel cum și iubirea pe care am amintit-o la început s-ar risipi fără al său ecran, la fel cum aceeași lună s-ar stinge fără al ei soare. Pastrez deci cuvintele, iar, după apus, în zarva de afară, trag jaluzelele și apăs butonul de oprire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare