Nr. 7 / Mai 2020

Ghemotoace de cuvinte

By In

Virusul…

Bună-dimineața!
Astăzi m-am trezit
Stau închisă în casă
Moment nefericit.

Părinții sunt la muncă
Eu mă plictisesc
Vorbesc cu toate în casă
Dar ele nu-mi grăiesc.

Doar razele de soare
Spre mine mai privesc
Încerc să mă apropii
S-ascult ce mai șoptesc.

Sunt tare fericite
Se joacă prin perdele
Sunt vesele într-una
Și mai bârfesc …știu ele.

Încerc să le ascult
Mă cheamă întotdeauna,
Dar eu m-ascund de frică
Să nu mă ardă vreouna.

Și frica …
Ce sentiment mai este?!
Când stai închisă-n casă
Și ție să nu-ți pese.

Nu știu a câta zi de carantină este,
Dar cred că sunt prinsă într-o poveste.
Cunosc pe cineva ascuns în această fată,
Chiar soarele ce razele îl bârfesc de-ndată.

Tu,ce stai acum închis în casă
Să nu te întristezi mereu.
Căci astfel poți să-ți cunoști soarele
Pe care l-am cunoscut și eu.

P.S. Lasă razele să se piardă
Printre perdelele roase de molii
Căci mereu soarele se scaldă
În albastrul divin al mării.

Poveste pentru copii

Îmi place să ascult povești
Și acum vreau să vă ofer și eu una
Despre evenimentele firești,
În căutarea mea de a vedea luna.

E o călătorie foarte grea.
Și am zis să îmi aleg tot ce-i mai bun,
M-am pregatit firesc cu ceea ce-mi trebuia,
Dar toate mi s-au transformat în fum.

Cum e posibil?!
M-am întrebat adeseori
E imposibil să cauți fericirea-n nori.

Mersul pe jos,
Face piciorul frumos.
Drumul prea lung,
Îți transformă mintea-n scrum.

M-am pierdut pentru puțin
Și am zis să mă întorc la origini,
O bicicletă veche ce mergea lin
Ce mă mai ducea și prin pătlagini.

Prima ce s-a așezat pe șa
A fost mintea mea naivă,
Iar inima a ales să stea
La frâne că-i era frică.

Totul bine și frumos
Până să începem călătoria
Mintea pedala furios,
Iar inima punea frână adesea.

Odată am căzut în baltă,
Iar altădată a fost în lac
Ce tristă a mai fost acea fată
Că visul ei se dezmembra.

Și cum plângea privind doar lacul
Deodată luna se arată
În undele firave, limpezi
Al lacului blestemat de soartă.

Fetița se opri de-ndată
Și inima se uita mută
Mintea vorbea într-una
În clipa asta, cine-o mai ascultă?!

Fermecată se apropie,
De luna cea suavă.
Și apele o cuprind ușor,
Mintea și sufletul nemaiavând ce sa facă.

Oameni

Privește…
Tu vezi cum plânge marea?

Surâde…
Crezând că atinge zarea.

Privește-mă…
Vezi razele prin ochii mei?

Privește-te…
Uite, cât de frumoși sunt ochii tăi!

Taci…
Și ascultă liniștea de acum.

Pământul geme de răul pe care l-am făcut.

De ai ajuns până aici, îți mulțumesc foarte mult. Cele trei poezii sunt niște ghemotoace găsite prin casă, în timpul izolării, și pe care am ales să le public în acest articol numai pentru a vedea amândoi că este normală starea de derivă, dar și cea de productivitate.

Tu ce ai mai făcut util pentru tine și ceilalți din jur?

Sunteți bine?

Cu drag,

Mart.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Primeste revista Cuza-Voda 47 atunci cand apare