Cu sau fără mască?
“Ascuns la vedere” e un lucru straniu pentru viața de zi cu zi. Probabil vă întrebați ce are de-a face cu rutina pe care toți o avem și cum ne poate afecta, atât pozitiv cât și negativ.
În ultimul an totul s-a învârtit în jurul a trei cuvinte și anume “carantină”, “mască” și “virus” , astfel cu sau fără voia noastră am ajuns să ne arătăm doar 25 la sută din față, acest lucru devenind o normalitate, viața peste tot în lume fiind întoarsă cu susul în jos. Astfel ascunzându-ne mare parte din chip am ajuns să ne facem nevăzuți în public, de multe ori ajungând să nu ne recunoaștem cunoștințe si viceversa , dar foarte mulți oameni au ignorat faptul că oricine se poate ascunde la vedere cu sau fără mască. Să facem abstracție de pandemia actuală. In momentul în care te ascunzi adevărul și te prefaci fericit chiar dacă nu ești sau ești fals în fața unei persoane, atunci apare o mască, suntem ascunși vederii.
În momentul când te ascunzi, îți poți face rău atât ție cât și celor din jurul tău, sau te poți proteja pe tine și pe cei din jurul tău, dar adevărata întrebare este următoarea: până la urmă este sau nu bună masca pe care o purtăm în diferite situații?
Masca chirurgicală este perfectă, îți poate salva viața, chiar dacă uneori nu ești conștient de acest lucru. Ca un exercițiu de imaginație poți să te gândești la câte infectări cu noul virus ar fi în prezent, dacă nu am fi avut această “unealtă” la purtător mereu? Cel mai probabil un număr extrem de mare la care visează orice om ce deține un cont bancar.
Masca metaforică pe care o echipăm atunci când suntem răniți sufletește sau vrem să rănim pe cineva este doar o simplă capcană care într-un final te face să suferi mai mult ca la început, să nu uităm că boala secolului XXI este depresia, aceasta fiind o problemă demnă de luat in serios.
În diferite culturi, în special culturile țărilor africane, masca reprezintă un obiect de posesie, în anumite ritualuri, masca pe care ți-o tragi peste față te face să ți pierzi identitatea, să ți pierzi sclipirea cu care ești înzestrat, să rănești Atât pe cei diin jurul tău, cât si pe tine, înșelându-te cu dulci iluzii.
Astfel masca morală pe care mulții aleg să o poarte pentru a evita un adevăr nu face decât să rănească, oricât de bine ar suna neadevărurile pe care le aduce.
Ca răspuns la marea întrebare de la care a pornit această scriere, pot spune : Cu mască chirurgicală, dar …fără mască morală.
Văsii Vlăduț Emanuel