Nr. 11 / Octombrie 2021

O altă lume

By In

Întotdeauna omul a căutat o scăpare, a căutat ceva nou, a căutat inovație sau cu alte cuvinte, omul a căutat distragere. Această distragere a evoluat pe parcursul mileniilor de la lupte ale gladiatorilor, la teatru, la cărți, la explorat, omul a ajuns într-un apogeul al distracției și anume lumea virtuala. Această lume este un loc magic, unde oricine poate să fie orice, oriunde și oricum.Totul este posibil și nu există consecințe pe care să le simțim fizic.Sună uimitor, nu? o lume a viselor doar la un click distanță, o lume a viselor pe care o ținem în buzunar sau pe birou.

Ei bine nu, nu chiar, această realitate alternativă are puterea de a te seca, de timp și alte resurse. Sunt sigur că toți am avut cel puțin un moment în viață când am început să dăm scroll și să apăsăm ecranele spunând “Stau doar 10 minute”, dar în realitate orele să zboare pe lângă noi. Bariera dintre realitate și virtual este una prea subțire, deja putem vedea cu ochiul liber cum aceste două lumi fuzionează și totul se schimbă, putem spune că suntem martorii unui eveniment biblic, când omul o să se poată detașa de spațiu și timp, care oricum sunt doar concepte abstracte și subiective. Ar trebui să ne temem de această schimbare?de faptul că o să uităm de lumina soarelui și că o să ajungem nu doar în fața ecranului, ci inevitabil în ecran, cu mintea încărcată într-un server și corpul de foarte mult timp descompus.

Lumea se schimbă, schimbarea e înfricoșătoare, dar trebuie să o întâmpinăm cu brațele deschise și cu un zâmbet pe buze, deoarece aceasta este inevitabila și ne poate conduce la nemurire. Cred că tutor ne surâde ideea de nemurire și omnisciență, prin urmare această *altă lume * din ecrane se îndreaptă cu pași repezi spre denumirea de *o nouă lume *.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cookie Preference

Please select an option. You can find more information about the consequences of your choice at Help. Autori | Autori

Select an option to continue

Your selection was saved!

More information

Help

To continue, you must make a cookie selection. Below is an explanation of the different options and their meaning.

  • Accept all cookies:
    All cookies such as tracking and analytics cookies.
  • Accept first-party cookies only:
    Only cookies from this website.
  • Reject all cookies:
    No cookies except for those necessary for technical reasons are set. Borlabs Cookie already set a necessary cookie.

You can change your cookie setting here anytime: Autori. Autori

Back

Primește revista Cuza Vodă când apare!