Cine este echipa AICitizens? Pentru început o să o prezint clasic așa cum o știe toată lumea, ca fiind echipa de robotică a Colegiului Național ,,Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, care a participat la competiția First Tech Challenge din SUA, a ajuns în finală și a câștigat împotriva altei echipe din România. Iar acum o să o prezint așa cum o știm doar noi, cuziștii, ca fiind echipa de robotică care ne-a făcut mândri, dar nu doar acum că au câștigat, ci încă din momentul în care au inițiat acest proiect. Noi le promitem că îi vom susține în continuare, indiferent de rezultat, atât pe membrii actuali, cât și pe foștii membrii. De aceea, în cele ce urmează o să vă prezint un scurt interviu alături de Ștefan Simion, un valoros fost membru al echipei AICitizens.
Î: Când te gândești la echipa de robotică AICitizens, care este primul lucru care îți vine în minte?
R: Pentru mine primul lucru care îmi vine în minte legat de echipa de robotică este cuvântul “prietenie”, pentru că atunci când s-a întemeiat echipa toți cei care eram implicați ne cunoșteam deja și era un prilej de a petrece mai mult timp cu “gașca”.
Î: Ce te-a făcut să te alături clubului?
R: Pentru mine a fost o continuitate a clubului de robotică înființat prima dată de doamna profesoară Emilia Poll, bazat pe piese lego.
Î: Cum a fost să faci parte din echipa de robotică?
R: Sincer pe alocuri obositor, au fost zile din weekend în care stăteam de dimineață până seara, dar ca experiență generală a fost distractiv.
Î: Care a fost rolul tău în echipă?
R: Eu în echipă am fost în departamentul de mecanică de la început, cu mici task-uri suplimentare grafice, cum ar fi logo-ul echipei.
Î: Ce abilități dobândite în cadrul echipei te-au ajutat mai departe?
R: Cam tot ce am învățat în cadrul echipei m-a ajutat la un moment dat, de la cum să lucrez în echipă până la noțiuni de mecanică și electronică. Lucrul cel mai important totuși pe care zic că l-am deprins este intuiția tehnică, chit că e vorba de mecanică sau electronică.
Î: Ce impact a avut clubul de robotică în viața ta?
R: M-a învățat sa lucrez în echipă și mi-am îmbunătățit cunoștințele tehnice.
Î: Crezi că este importantă robotica în viața tinerilor?
R: Nu știu să spun neapărat cât de importantă este, dar clar nu trebuie neglijată, că ne dorim sau nu, ne lovim constant de diverși roboței sau mecanisme care ne fac viața mai ușoară.
Î: Și nu în ultimul rând, ai un gând sau sfat pentru cuziști?
R: Deși sună basic, cel mai important sfat este să faci ceea ce-ți place și ce îți aduce satisfacție. Este cel mai bun sfat și cel mai bun lucru de luat în considerare mai ales atunci când vă alegeți facultatea.
Cu această ocazie vreau să îi mulțumesc lui Ștefan Simion pentru răspunsurile sincere și timpul acordat acestui mic interviu!
Mult succes pe mai departe!
Sursa foto: https://www.instagram.com/aicitizens.cnaic?igsh=cjYycWh2Nm0yeTRx