EPAS, Uncategorized

Un croissant la Parlament European

Aventura mea EPAS a început cu doi ani în urmă. Colegiul Al. I. Cuza din Focșani intra în etapa de Școala Candidat, iar eu, prin intermediul profesoarei de istorie, deveneam ambasador junior în cadrul acestui proiect. Primele întâlniri au fost pline de emoții și stres, învățam în pauze anii de formare și aderare a țărilor și mă rugam să nu fiu întrebată ceva anume. Eram în clasa a 10-a, și mai repede decât îmi puteam imagina, făceam prezentări colegilor despre UE. Tot anul a trecut repede, iar atunci când o comisie de la București a venit să ne evalueze școala, cu toții am fost foarte fericiți!

Colegiul Național Al. I. Cuza din Focșani devenea prima și singura școală din județul Vrancea care făcea parte din programul EPAS!

Activitățile noastre au luat amploare, de la brazi cu steagurile țărilor din EU pictate pe globuri, la prezentări făcute la alte licee din oraș, de la pliante împărțite în Piața Unirii, la vizite externe.

Un moment care mi-a marcat parcursul a fost vizitarea Parlamentului European de la Bruxelles. Pe lângă faptul că a reprezentat o primă excursie importantă în afara țării, vizita mi-a deschis orizontul de cunoaștere, făcându-l unul internațional. Acela a fost momentul când am putut să-mi întrezăresc viitorul. Politica nu a reprezentat domeniul meu de interes mult timp, însă doar prin intermediul acestui proiect am putut să descopăr lucruri noi și fascinante!

Iată-mă-n a 12-a, entuziasmată, curioasă, temătoare, dar deschisă la noi provocări. Încă mai fac parte din acest proiect, îmi ajut colegii noi care s-au alăturat anul acesta și mențin o legătură cât pot eu de strânsă cu EPAS. La început de an școlar am fost onorată să merg în următoarea vizită la Parlamentul European din Strasbourg (Oh, Franța, cât am așteptat!). Pentru o zi am fost deputat european, am analizat, am propus și am votat. Am conștientizat ce înseamnă democrația, ce rol are în formarea tinerilor și cât de important este să o păstrăm și să o aplicăm. Ultima perioadă a fost critică pentru România, dar am încredere că valorile europene s-au înrădăcinat deja în cetățenii români.

Într-o notă mai veselă, evident că am mâncat un și un croissant din Franța, care vă asigur că în cantina parlamentului are un gust deosebit! Acum, tot ce pot spune este că participarea mea în acest program nu a fost întâmplătoare și abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul!

Astfel, mărturisesc că da, EPAS mi-a schimbat viața!

*Programul Școli-ambasador ale Parlamentului European este implementat de Biroul de Legătura al Parlamentului European în România.

Autor: Ambasador Junior EPAS Coman Ioana Lăcrămioara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cookie Preference

Please select an option. You can find more information about the consequences of your choice at Help. Autori | Autori

Select an option to continue

Your selection was saved!

More information

Help

To continue, you must make a cookie selection. Below is an explanation of the different options and their meaning.

  • Accept all cookies:
    All cookies such as tracking and analytics cookies.
  • Accept first-party cookies only:
    Only cookies from this website.
  • Reject all cookies:
    No cookies except for those necessary for technical reasons are set. Borlabs Cookie already set a necessary cookie.

You can change your cookie setting here anytime: Autori. Autori

Back

Primește revista Cuza Vodă când apare!