Un început nu e niciodată ușor. E ca și cum ai deschide o ușă fără să știi ce e dincolo; poate o sală de clasă, poate o lume nouă. Pentru mine, începutul s-a numit „liceu”. Mai exact, Cuza. Un loc despre care auzisem multe de la elevii mai mari, dar pe care a trebuit să-l descopăr pe pielea mea, pas cu pas. Și am făcut-o.
Îmi aduc aminte cu emoție și ziua în care am aflat că voi face parte din acest liceu. Simțeam bucurie ,dar și multă greutate, eram conștientă că mă așteaptă un drum lung și greu; o alee necunoscută, un drum neexplorat, cu multe umbre.
Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an cum va arăta acest drum , probabil aș fi ridicat o sprânceană și aș fi râs. Dar uite-mă aici, la finalul celor nouă luni de cursuri. Timpul nu a trecut repede. A zburat cât îl priveam cu ochii încă deschiși.
Dar acum să-ți spun cum a început totul.
În primele zile pășeam pe holurile liceului cu senzatia că toată lumea mă observă. Știi sentimentul acela că ai intrat într-o cameră unde toți deja se cunosc și tu ești în plus? Exact așa. Dar, surprinzător, a fost momentul în care după câteva săptămâni am început să apartin. Nu mai eram „noua-venită”. Eram una de-a lor.
Clasa a IX-a e, fără îndoială, anul în care simți că trebuie să fii atent la toate, cel puțin așa am simțit eu. Trebuie să-ti organizezi timpul, să înveți să reții tone de informații, dar și să descoperi ce îți place cu adevărat. Este important să îndrăznești să te implici în multe activitați, să îti găsești locul într-un grup de prieteni care simt și gândesc la fel ca tine.
Prima oră de matematică avea sa fie un test de “supraviețuire”, cum îmi place mie să îi spun. Îl simțeam ca un iceberg în calea Titanicului.
M-am așezat în bancă, încercând să par relaxată, dar gândurile mele nu erau tocmai de partea mea: „Oare cât de greu va fi?”.
Profesoara a intrat în clasă cu o privire serioasă și vocea fermă. Eram convinsă că va fi o luptă în care fie ești pregătit, fie pierzi din prima.
Dar apoi a început ora și…surpriză! Nu a fost așa cum îmi imaginam.
Am descoperit că doamna profesoară avea un fel aparte de a explica, de a face această materie “imposibilă” să pară o provocare pe care chiar poți să o depășești. Matematica părea dintr-o dată mai mult un joc de logică, în care trebuie să faci mai multe conexiuni, nu doar să memorezi formule mecanic. Poate că nu este cel mai rău lucru. Ba chiar poate fi interesantă.
Iar de aici, cumva, lucrurile au început să capete sens pentru mine. Nu doar matematica, ci tot anul. Zi după zi, oră după oră, am început să învăț că fiecare materie are rostul ei.
Pe parcursul anului am avut și momente de neuitat. Proiecte care m-au făcut să gândesc diferit, pauze în care râsul a fost mai important decât orice lecție, colegi care mi-au devenit prieteni fără să-mi dau seama. Dar au fost și momente grele, multe umbre. Nopți nedormite înainte de teste, zile când simțeam că nimic nu merge cum îmi doresc și mă întrebam dacă sunt suficient de bună.
Acum voi închide jurnalul acestui început cu un zâmbet larg pe față și spun cu mai multă încredere: Călătoria continuă !
Vacanța bate la ușă și îmi șoptește un sincer “Ai reușit!”.
Este momentul să ne bucurăm de zilele de vară și să ne pregătim pentru ce urmează.
Așa că, oriunde mă duce următorul an, îl voi întâmpina cu mult mai multă încredere și cu lecțiile învățate în bagaj. Clasa a X-a mă aștepată! Și, de data asta, intru pe ușă cu încredere și cu mai mult curaj.
Ce va urma? Nu știu. Dar știu sigur că vreau să aflu.
Nu am idee ce voi scrie mai departe în acest jurnal. Dar știu sigur un lucru: cuvintele nu vor mai fi aceleași pentru că și eu mă voi schimba.
Fotografie generată de AI
