Olimpiada- un joc al cunoaşterii de sine

Olimpiadele sunt acele concursuri şcolare de care elevii se tem, care sunt considerate un imposibil şi care le depăşesc puterile ? Toate aceste păreri şi sentimente provin din lipsa de încredere în sine, din subestimarea autoimpusă şi din teama de a nu greşi, de a nu dezamăgi sau de a nu fi judecat.
Pot să vă mărturisesc că aceste prejudecăţi mi-au trecut şi mie prin minte. În perioada şcolii primare participam la toate concursurile care mi se iveau in cale, dar când am ajuns în ciclul gimnazial mi-am schimbat complet gândirea despre aceste modalităţi de verificare a cunoştinţelor din varii motive. Trecând în următoarea etapă a învăţământului, având aceeaşi reticenţă în privinţa olimpiadelor de orice natura, cu o propunere, un impuls şi foarte multă susţinere din partea doamnei mele profesoare de istorie, în clasa a IX-a m-am trecut pe lista participanţilor. Teama ce se transforma în frica orbitoare, emoţia ce înclina spre partea negativă, stresul de a nu omite detalii sau de a mă pierde printre acestea m-au făcut ca la faza judeţeană să nu mă pot concentra suficient, astfel nereuşind să mă clasific pe un loc al podiumului. Orice gând de a mai participa la un astfel de test a dispărut complet din mintea mea atât de repede, dar la fel de iute a reapărut. Ştiam ce mă va aşteapta, ştiam că acel cumul de trăiri o să reapară, dar am decis că până la urmă nu am nimic de pierdut, iar etapa naţionala era departe de orice aşteptare pe care o avem sau mai bine zis pe care nu o aveam. Ba emoţionată, ba relaxată, primesc un mesaj în care îmi aflam punctajul. La câteva ore primesc un alt mesaj unde am fost anunţată că am fost selectată pentru etapa naţională, iar de aici începe adevărata „provocare”. Printre toate aceste lucruri am descoperit oameni frumoşi din toate zonele ţării, am vizitat zone demne de a intra în patrimoniul UNESCO şi m-am bucurat de fiecare clipă constatând că printre această definiţie a cuvântului „olimpiadă” care sună foarte sobru şi singurul lucru pe care îl exprimă este învăţatul, există un adevărat joc de descoperire a sinelui şi a lumii. Cu toate că poate sună de undeva dintr-o zonă a ficţiunii, fără să îţi dai seama înveţi să îţi gestionezi temerile, cum să ieşi din zona ta de comfort, cum să îţi dozezi timpul astfel încât să nu rămâi focusat pe un singur lucru , afli care îţi sunt punctele unde ar mai trebui să lucrezi, descoperi oameni de la care ai ceva de învăţat, îţi poţi găsi noi pasiuni şi lista poate continua, dar toate aceste lucruri putând să se schimbe de la persoană la persoană.
Aşadar, oricât de incapabili ne-am considera, uitam că singurii care ne impunem limite suntem noi, că imposibilul poate deveni posibil şi că ceea ce considerăm nepotrivit pentru noi poate deveni un anumit lucru semnificativ în viaţa noastră. Ieşind din zona noastră de comoditate putem să redefinim diferite noţiuni după tiparul nostru şi realizăm că cea mai importantă modalitate de a performa în domeniul pe care ai vrea să îl urmezi, indiferent de ceea ce studiezi, este să exersezi şi să încerci să te implici în cât mai multe activităţi fie ele şcolare,fie extraşcolare, căci niciodată nu o să știi când o să îţi fie de folos.